Spații comerciale de închiriat: ghid pentru o alegere profitabilă
08.01.2024Alegerea unui spațiu comercial de închiriat reprezintă unul dintre cele mai importante procese de selecție realizate de către un investitor, un proces ce se poate dovedi vital în ceea ce privește profitabilitatea afacerii. Dacă tocmai ați demarat o afacere și sunteți în căutarea unui spațiu comercial de închiriat, ghidul actual vă poate ajuta să realizați o alegere profitabilă.
De ce să țineți cont când alegeți un spațiu comercial de închiriat?
Înainte de a vă decide asupra închirierii unui spațiu comercial, este esențial să luați în calcul o serie de factori, deoarece aceștia influențează într-o mare măsură profitabilitatea pe termen lung a afacerii. Un spațiu comercial bun nu este doar bine amplasat, deoarece zona în care se află proprietatea nu poate asigura întotdeauna succesul. În mod evident, este important ca proprietatea să se afle într-o zonă populată sau unde există un trafic intens, de exemplu o zona cu spații de birouri, însă trebuie să se țină cont și de alți factori, precum:
Suprafața spațiului comercial. Necesitățile unei afaceri pot să difere semnificativ, în funcție de tipul afacerii și de publicul țintă. În cazul afacerilor mici sau de familie, cu profitabilitate redusă, este de preferat să se opteze pentru spații comerciale de închiriat de dimensiuni mici sau medii, cu un preț de închiriere mai mic, astfel încât costurile să se păstreze reduse. În schimb, pentru afacerile mari sau medii, un bun spațiu comercial de închiriat oferă, aproape întotdeauna, suficient spațiu pentru desfășurarea activității.
Firme cu o activitate similară ce își desfășoară activitatea în apropiere. Existența în zonă a unui competitor nu este întotdeauna un lucru benefic, în special dacă este vorba despre un brand foarte cunoscut. În funcție de profilul afacerii, este de evitat un spațiu comercial de închiriat aflat într-o zonă unde deja există afaceri cu același profil.
Facilități. Pentru a vă asigura că spațiul comercial în care alegeți să investiți va fi profitabil, trebuie să țineți cont inclusiv de facilități, atât de cele oferite de zonă, cât și de cele care lipsesc. Închirierea unui spațiu comercial aflat la parterul unui bloc în care locuiesc zeci de familii cu o situație financiară bună poate fi benefică pentru anumite tipuri de afaceri, precum cele alimentare. Intrarea direct din scara blocului, existența unor grupuri sanitare și a utilităților, cât și o bună vedere exterioară, sunt doar câteva dintre avantajele de care puteți ține cont. Este important, de asemenea, ca în zonă să existe spații de parcare, cartierul să fie unul curat și sigur iar puterea de cumpărare a oamenilor care locuiesc în apropiere să fie ridicată.
Regulamentul zonei. Orientarea către viitor, ce vizează extinderea afacerii, trebuie să reprezinte unul dintre principalele obiective ale unui antreprenor. De aceea, în cazul în care vă doriți închirierea unui spațiu comercial pe termen lung, este necesar să țineți cont de regulamentul zonal. Înainte de închiriere, este recomandat să verificați dacă există posibilitatea de extindere sau dacă activitatea pe care firma pe care o dețineți o derulează se poate desfășura fără probleme în zonă. Indiferent de care este alegerea finală, este întotdeauna recomandat să nu vă grăbiți în alegerea unui spațiu comercial de închiriat. O decizie luată în necunoștință de cauză, fără o analiza preliminară a spațiului, ar putea să se dovedească neprofitabilă.
Chiria. Deși nu face parte din factorii care pot influența vânzările companiei, chiria reprezintă un factor de care trebuie să țineți cont atunci când alegeți dintre mai multe spații comerciale de închiriat. În mod evident, este de preferat o locație cu multiple facilități, situată într-o zonă centrală, însă doar dacă chiria poate fi suportată, fără a afecta bugetul.
Cum puteți amenaja spațiul, astfel încât profitul să crească?
După alegerea locației, se impune amenajarea spațiului, în funcție de propriile preferințe, dar ținând cont de câteva reguli esențiale. Pentru a putea atrage clienți, un spațiu comercial trebuie să aibă un aspect îngrijit și să respecte identitatea vizuală impusă anterior de companie. De exemplu, o companie care a utilizat o anumită culoare pentru multiple elemente de identitate vizuală, ar putea utiliza aceeași culoare inclusiv la mobilier sau pentru culorile interioare. Cu toate acestea, alegerea pieselor de mobilier, a culorilor utilizate pentru decor și chiar a finisajelor este recomandat să fie realizată de un specialist în decorațiuni interioare.
Latest posts